Oameni din alte vremuri știu să se bucure de ce au avut, chiar dacă a fost greu. Oricum a trecut….acum ce rost mai are să ne plângem? – e una din abordările lor uimitoare. După o zi petrecută cu ei, plecăm cu bucuria revederii.

 Ajungem greu la ea și ne bucurăm că ne primește. În cea mai mică colibă e împăcată că are liniște, că e departe de lume. Mă întrebă dacă noi avem liniște. Îi răspund că nu. „Păi dacă nu auzi și nu vezi și tu ai liniște.” E o formulă către întoarcerea spre sine, ignorând faptele zgomotoase din jurul nostru. Chiar de ar fi fost doar aceste gânduri ale ei și drumul nostru nu a fost în zadar până la ea.

 Am învățat de la ea să căutăm liniștea. Tu, telespectator, ai liniște?